Mihaita Moldovan - Realtor

Call Directions Website

Mihaita Moldovan - Realtor Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Mihaita Moldovan - Realtor, Estate agent, Strada Labirint 119, Bucharest.

Pagina ''Mihaita Moldovan - AGENTUL IMOBILIAR de care ai nevoie'' este o conexiune in social media a website-ului www.mihaitamoldovan.ro , website unde sunt promovate proprietatile aflate in portofoliul meu. Pagina ''Mihaita Moldovan - Agent Imobiliar, REALTOR®'' este o conexiune in social media a website-ului www.mihaitamoldovan.ro , website unde sunt promovate proprietatile aflate in portofoliul meu.

21 de reguli în imobiliare pe care le înveți lucrând cu oamenii.După o vastă experiență în domeniul imobiliar, știu că î...
15/10/2026

21 de reguli în imobiliare pe care le înveți lucrând cu oamenii.

După o vastă experiență în domeniul imobiliar, știu că întrebările potrivite, ascultarea și încrederea contează în fiecare tranzacție.
Comisionul încheie o vânzare.
Reputația îți construiește cariera.

Salvează ghidul și spune-mi: care regulă contează cel mai mult pentru tine?

18/09/2026

DE INCHIRIAT - 3 CAMERE

CÂT ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, SPAȚIUL ÎNTR-UN APARTAMENT CU 3 CAMERE?

În cazul acesta, înseamnă 120 mp utili.

Vă prezint un apartament de închiriat în VITAN RESIDENCE 2, Str. Moților, la câteva minute de mers pe jos de metrou Mihai Bravu.

Și este genul de proprietate pe care trebuie să o vezi pentru a înțelege cât de mult contează spațiul.

- 3 camere | 120 mp utili
- Etaj 8 - orientare Sud-Vest
- Living generos + dining
- Dormitor matrimonial cu baie proprie
- 2 băi
- Balcon de aprox. 11 mp + vedere panoramică
- Complet mobilat și utilat
- Loc de parcare subteran

Poziționarea oferă acces rapid către Timpuri Noi, Tineretului, Vitan, Splaiul Unirii și centrul Bucureștiului.

Dar, dincolo de cifre, finisaje și mobilier, mie îmi place un lucru la această proprietate:

Ai loc să trăiești. Nu doar să locuiești.

Pentru detalii sau pentru programarea unei vizionări:

Mihăiță Moldovan REALTOR®
0747 751 293
www.mihaitamoldovan.ro


Mihaita Moldovan - Realtor

„Agenții imobiliari câștigă prea mult.”Privită din afară, meseria noastră poate părea simplă: câteva telefoane, o vizion...
13/09/2026

„Agenții imobiliari câștigă prea mult.”

Privită din afară, meseria noastră poate părea simplă: câteva telefoane, o vizionare, o semnătură la notar și un comision.

Între primul telefon și predarea cheilor încap însă multe. Căutări, drumuri, negocieri, discuții reluate și planuri schimbate. Uneori, după săptămâni de lucru, vânzarea nu se mai întâmplă.

Am adunat în aceste 11 cadre câteva dintre lucrurile care se văd mai rar din activitatea unui agent imobiliar.

Cred că e firesc ca un om să întrebe pentru ce plătește un comision. Iar noi trebuie să putem răspunde prin ceea ce facem pentru el: cm îl îndrumăm, cm îi reprezentăm interesele și cm îl ajutăm să ajungă la o decizie bună.

Pentru mine, bucuria rămâne aceeași: cheile predate și acel „Vă mulțumim că ne-ați ajutat să ne găsim casa”.

Mihăiță Moldovan REALTOR®
partener RENET Real Estate NETWORK

CÂND PROFESIONALISMUL ÎȚI CERE SĂ SPUI „NU”În peste 25 de ani de activitate în imobiliare, am învățat că una dintre cele...
12/09/2026

CÂND PROFESIONALISMUL ÎȚI CERE SĂ SPUI „NU”

În peste 25 de ani de activitate în imobiliare, am învățat că una dintre cele mai dificile decizii nu este să accepți o proprietate în portofoliu, ci să știi când să o refuzi.

Ca agent imobiliar, îți dorești să ajuți. Vrei să găsești soluții, să câștigi încrederea proprietarului și, bineînțeles, să închei tranzacția cu succes.

Dar există situații în care dorința de a obține o listare poate intra în conflict cu realitatea pieței.

Proprietarul poate avea un preț la care ține foarte mult. Poate avea nevoie să vândă într-un timp scurt. Poate să nu dorească pregătirea locuinței, fotografii profesioniste, promovare completă sau reprezentare exclusivă. Cu toate acestea, așteptarea rămâne aceeași: proprietatea să se vândă repede și la cel mai bun preț.

Este firesc ca un proprietar să își dorească să obțină cât mai mult. Casa lui înseamnă mai mult decât niște metri pătrați. Înseamnă bani investiți, amintiri, planuri și, de multe ori, o etapă importantă din viață.

Tocmai de aceea, rolul agentului nu este să spună doar ceea ce proprietarul dorește să audă.

Rolul nostru este să spunem adevărul, cu respect și argumente.

Uneori, prețul dorit nu este și prețul pe care cumpărătorii sunt pregătiți să îl plătească. Piața nu ține cont de cât avem nevoie să obținem, de cât am investit sau de valoarea sentimentală a proprietății. Piața răspunde prin solicitări, vizionări, oferte sau, uneori, prin lipsa acestora.

Un apartament supraevaluat nu este doar „pus la un preț mai mare pentru a vedea ce se întâmplă”. El riscă să piardă perioada cea mai importantă: primele săptămâni de la lansare.

Cumpărătorii potriviți îl pot vedea și respinge. Proprietatea rămâne prea mult în piață, apar reducerile succesive și inevitabila întrebare:

„De ce nu s-a vândut până acum? Oare are vreo problemă?”

La fel de importantă este și pregătirea proprietății. Nu poți cere o prezentare premium dacă apartamentul nu poate fi fotografiat corespunzător, dacă vizionările sunt dificil de organizat sau dacă promovarea este limitată.

Fotografiile frumoase ajută, dar nu pot ascunde un preț nerealist. Promovarea poate aduce vizibilitate, dar nu poate obliga cumpărătorii să accepte condiții pe care piața nu le confirmă.

Mai există și problema termenelor.

Dacă proprietarul trebuie să vândă repede, strategia trebuie să fie foarte bine construită încă de la început: un preț competitiv, o prezentare atentă, acces pentru vizionări și disponibilitate pentru ajustarea planului în funcție de reacțiile primite.

Nu putem combina un preț peste piață, un termen foarte scurt, o promovare limitată și așteptarea unui rezultat garantat.

Un agent profesionist nu ar trebui să promită:

„Vă garantez că vând în 45 de zile.”

Poate promite însă că va pregăti proprietatea, va realiza un marketing profesionist, va răspunde solicitărilor, va organiza vizionările, va transmite feedbackul și va conduce procesul cu seriozitate.

Există o diferență importantă între flexibilitate și compromis.

Să îți adaptezi programul, comunicarea sau strategia înseamnă flexibilitate.

Să accepți un preț în care nu crezi, să promiți un rezultat pe care nu îl poți controla sau să renunți la standardele tale doar pentru a obține o semnătură înseamnă compromis.

Iar un compromis greșit nu îl afectează doar pe agent. Îl poate costa pe proprietar timp, bani și oportunități reale.

De aceea, uneori, cel mai corect răspuns este:

„Vă respect așteptările, dar, în condițiile actuale, nu vă pot oferi serviciul și rezultatul în care eu însumi să cred.”

Acest „nu” nu este lipsă de implicare și nici aroganță.

Este responsabilitate.

Nu orice proprietate trebuie acceptată în portofoliu și nu orice proprietar este pregătit, în acel moment, pentru modul nostru de lucru. O colaborare sănătoasă are nevoie de patru lucruri simple:

* un preț justificat de piață;
* o proprietate pregătită pentru prezentare;
* un plan real de promovare;
* încredere și responsabilitate de ambele părți.

Un agent bun nu este cel care spune mereu „da”.

Este cel care știe când un „da” ar crea așteptări false și are maturitatea să spună „nu”, înainte ca acel compromis să afecteze vânzarea.

Reputația noastră nu se construiește doar prin proprietățile pe care le vindem, ci și prin compromisurile pe care alegem să nu le facem.

Mihăiță Moldovan REALTOR®
Peste 25 de ani de experiență în domeniul imobiliar

03/09/2026

SNAGOV LAKE RESIDENCE

PARADISE PLACE WITH WATER LILY

De VÂNZARE “THE CLASS APARTMENTS 3”Bulevardul Pipera, Voluntari - IlfovExistă apartamente care arată bine în poze.Și exi...
07/08/2026

De VÂNZARE
“THE CLASS APARTMENTS 3”
Bulevardul Pipera, Voluntari - Ilfov

Există apartamente care arată bine în poze.
Și există apartamente în care te simți acasă din momentul în care intri pe ușă.

✔ 2 camere
✔ 68,5 mp total
✔ Logie generoasă
✔ Etaj 1
✔ Bloc 2022
✔ Mobilat și utilat
✔ Parcare subterană inclusă

📍 Bd. Pipera 21 bis – Voluntari
Pret: 154 900 EURO

https://mihaitamoldovan.ro/proprietati/mx20772-apartament-2-camere-the-class-apartments-3-bulevardul-pipera-voluntari-ilfov

Mihăiță Moldovan, REALTOR®
partener RENET Real Estate NETWORK

Când sistemul se oprește, nu se blochează doar actele. Se blochează viețile oamenilor.În cei peste 20 de ani petrecuți î...
15/07/2026

Când sistemul se oprește, nu se blochează doar actele.
Se blochează viețile oamenilor.

În cei peste 20 de ani petrecuți în domeniul imobiliar am învățat un lucru foarte important: o tranzacție nu se rezumă la un contract de vânzare-cumpărare.

În spatele fiecărei semnături există oameni. Există familii care și-au făcut planuri, proprietari care așteaptă banii pentru următoarea locuință, cumpărători care și-au programat mutarea, credite aprobate, termene stabilite și foarte multe emoții.

Din acest motiv, atunci când o instituție esențială în procesul de tranzacționare își întrerupe activitatea sau întâmpină probleme tehnice majore, efectele sunt resimțite de întreaga piață.

Exact aceasta este situația creată de blocajul portalului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Un portal informatic.�O piață întreagă în așteptare.

Poate părea surprinzător cât de mult depinde piața imobiliară de funcționarea unei platforme informatice.

În realitate, aproape fiecare tranzacție din România trece, într-un fel sau altul, prin sistemele ANCPI.

Extrasul de carte funciară pentru autentificare, verificarea situației juridice a unui imobil, înscrierea dreptului de proprietate, notarea ipotecilor, radierea sarcinilor, intabulările sau actualizarea cărților funciare sunt doar câteva dintre operațiunile fără de care o tranzacție nu poate fi finalizată în condiții normale.

Atunci când aceste servicii nu mai funcționează, întregul mecanism încetinește sau, în unele cazuri, se oprește complet.

Ce înseamnă, în realitate, acest blocaj?

Pentru cineva care nu activează în domeniu, poate părea doar o problemă tehnică.
Pentru cei implicați într-o tranzacție imobiliară, însă, consecințele sunt mult mai serioase.

- Un singur document care nu poate fi emis la timp poate amâna semnarea contractului autentic.
- O intabulare care nu poate fi înregistrată poate întârzia plata unui credit.
- O ipotecă care nu poate fi radiată poate bloca vânzarea unui alt imobil.
- O succesiune de întârzieri aparent mici poate afecta zeci de persoane implicate în aceeași tranzacție.

Iar atunci când vorbim despre lanțuri de tranzacții situații în care vânzarea unei proprietăți finanțează achiziția alteia efectele se multiplică foarte rapid.

Costurile pe care nu le vede nimeni:

Blocajele administrative generează și costuri pe care, de cele mai multe ori, nimeni nu le ia în calcul.

Sunt mutări amânate.
Contracte de închiriere care trebuie prelungite.
Programări notariale refăcute.
Reprogramări bancare.
Transportatori și echipe de mutare anulate.
Concedii reorganizate.

Programări peste program pentru toți profesioniștii implicați.

Și, poate cel mai important, un nivel ridicat de stres pentru oamenii care așteaptă finalizarea unei etape importante din viața lor.

În cele mai multe cazuri, niciuna dintre aceste persoane nu are vreo vină.

Blocajul afectează întreaga industrie

Impactul nu se limitează la cumpărători și vânzători.

Sunt afectați:
* notarii publici;
* băncile și instituțiile de credit;
* evaluatorii;
* dezvoltatorii imobiliari;
* agențiile imobiliare;
* executorii judecătorești;
* avocații;
* toate birourile de cadastru și topografie care depind de funcționarea sistemului.

Practic, întreaga industrie imobiliară funcționează ca un mecanism în care fiecare participant depinde de activitatea celorlalți.

Atunci când una dintre componente se oprește, întregul sistem încetinește.

Din experiența mea, de-a lungul carierei am gestionat sute de tranzacții și pot spune că, de cele mai multe ori, cele mai dificile momente nu apar din cauza negocierilor.

Ele apar atunci când intervin factori pe care nici cumpărătorul, nici vânzătorul și nici consultantul imobiliar nu îi pot controla.

În astfel de situații, rolul unui REALTOR® nu mai este doar acela de a intermedia o vânzare.

Rolul nostru devine acela de a coordona permanent comunicarea dintre toate părțile implicate, de a găsi soluții alternative acolo unde legea permite și, mai ales, de a ține clienții informați, astfel încât incertitudinea să nu se transforme în panică.

Acest episod ne arată cât de dependentă este piața imobiliară de infrastructura digitală a instituțiilor publice.

Digitalizarea nu înseamnă doar confort, inseamnă continuitatea unui proces economic care susține mii de tranzacții, locuri de muncă și investiții în fiecare lună.

Atunci când această infrastructură nu funcționează, efectele nu se văd doar în statistici., se văd în planurile oamenilor care rămân în așteptare, în proiectele care nu pot fi finalizate, în deciziile care trebuie amânate, si în încrederea pe care cetățenii o au în instituțiile care ar trebui să le ofere predictibilitate.

Sper ca această situație să fie remediată cât mai rapid, iar experiența actuală să reprezinte un semnal de alarmă privind necesitatea unor sisteme informatice stabile, redundante și capabile să susțină un domeniu atât de important pentru economia României.

„Pentru că, în imobiliare, timpul nu înseamnă doar timp.
Înseamnă bani, încredere și, de foarte multe ori, viitorul unei familii.”

DE INCHIRIAT  PRIMA Vista – Fabrica de Glucoză, PiperaApartament:• 3 camere• 2 băi• Imobil finalizat în 2024• Finisaje m...
02/07/2026

DE INCHIRIAT
PRIMA Vista – Fabrica de Glucoză, Pipera

Apartament:
• 3 camere
• 2 băi
• Imobil finalizat în 2024
• Finisaje moderne, compartimentare eficientă, gata de mutare
• Loc de parcare subteran inclus
• Suprafață utilă: 67,30 mp
- Terasă: 14,38 mp
- Suprafață totală: 81,68 mp

Locație:
• Ansamblul rezidențial PRIMA Vista
• La câteva minute de metrou Pipera și Promenada Mall
• Aproape de principalele clădiri de birouri din nordul Capitalei, restaurante și zone comerciale
• Acces rapid către Floreasca, Aviației și zona de business Pipera (PRIMA Vista)

Pentru detalii, accesati link:
https://mihaitamoldovan.ro/proprietati/mx20775-3-camere-prima-vista-pipera-fabrica-de-glucoza

pentru programarea unei vizionări, contactează-mă.
Mihăiță Moldovan, REALTOR®
+40747.751.293
www.mihaitamoldovan.ro

DE VÂNZARE Trastevere Residence – Erou Iancu Nicolae, BăneasaApartament• 2 camere decomandat• Suprafață totală: 64,17 mp...
02/07/2026

DE VÂNZARE
Trastevere Residence – Erou Iancu Nicolae, Băneasa

Apartament
• 2 camere decomandat
• Suprafață totală: 64,17 mp (55,02 mp utili + logie de 9,15 mp)
• 2 băi
• Ansamblu finalizat în 2020
• Complet mobilat și utilat, gata de mutare
• Loc de parcare subteran inclus

Locație:
• Trastevere Residence. Una dintre cele mai apreciate comunități din nordul Capitalei
• Lângă Pădurea Băneasa
• Aproape de școli internaționale, Băneasa Shopping City, Jolie Ville și zona de birouri Pipera
• Ansamblu cu piscină rooftop, sală de fitness, spații verzi și locuri de joacă

Pentru detalii, accesati link:
https://mihaitamoldovan.ro/proprietati/mx20770-trastevere-residence-baneasa-erou-iancu-nicolae-parcare-subterana-inclusa

pentru programarea unei vizionări, contactează-mă.
Mihăiță Moldovan, REALTOR®
+40747.751.293
www.mihaitamoldovan.ro

Lecții și oportunități într-o piață imobiliară incertăExistă perioade în care piața merge aproape singură.Și există peri...
17/06/2026

Lecții și oportunități într-o piață imobiliară incertă

Există perioade în care piața merge aproape singură.

Și există perioade, ca cea pe care o traversăm acum, în care fiecare tranzacție se construiește cu mai multă muncă, mai multă răbdare și mai multă expertiză.

Dobânzile ridicate, incertitudinea economică, schimbările fiscale și contextul politic îi fac pe mulți cumpărători și vânzători să amâne decizii importante.

Dar experiența mi-a demonstrat un lucru simplu:

Piețele dificile nu elimină oportunitățile. Ele elimină improvizația.

În astfel de momente, rolul unui agent imobiliar nu mai este doar să promoveze o proprietate.

Este să ofere claritate atunci când există confuzie.
Să ofere soluții atunci când apar obstacole.
Să ofere încredere atunci când oamenii sunt nesiguri.

Primele luni ale anului ne oferă lecții.
Ne învață să fim mai bine pregătiți.
Mai disciplinați.
Mai atenți la nevoile reale ale clienților.

Iar lunile care urmează pot aduce oportunități pentru cei care aleg să rămână activi, să învețe continuu și să fie prezenți în piață atunci când alții aleg să aștepte.

Pentru că, în imobiliare, succesul nu aparține întotdeauna celui mai talentat.

Succesul aparține celui care continuă să muncească atunci când rezultatele întârzie să apară.

Astăzi poate fi despre lecții.
Mâine poate fi despre oportunități.
Important este să fii încă aici când ele apar.

Mihăiță Moldovan, REALTOR®
MLD REAL ESTATE TEAM
partener RENET Real Estate NETWORK

Address

Strada Labirint 119
Bucharest
030707

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:30
Tuesday 09:00 - 18:30
Wednesday 09:00 - 18:30
Thursday 09:00 - 18:30
Friday 09:00 - 18:30

Telephone

+40747751293

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Mihaita Moldovan - Realtor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category